Top: Cei mai optimisti cetateni din Europa. Romanii, la polul deprimarii

Romanii au trecut in ultimii doi ani de la statutul de cei mai optimisti est-europeni la polul opus, nivelul de incredere fiind foarte scazut in privinta perspectivelor financiare si somajului, potrivit unei analize FMI.
Astfel, daca in septembrie 2008 Romania avea cel mai ridicat indice al increderii consumatorilor din sapte state analizate, pana in august 2010 situatia s-a rasturnat, reiese dintr-un grafic realizat de expertii institutiei financiare de la Washington, scrie MEDIAFAX.

Celelate tari incluse in acest sondaj sunt Polonia, Ungaria, Bulgaria, Estonia, Letonia si Lituania.

Romania a inregistrat cea mai severa scadere a increderii consumatorilor si este singurul stat dintre cele analizate in care a disparut optimismul.

Indicele are scaderi usoare in Polonia si Bulgaria, a stagnat pentru Lituania si s-a imbunatatit in Estonia, Ungaria si Letonia.

Situatia este similara pentru Romania in privinta increderii in perspectivele financiare pe urmatoarele 12 luni, masurata in septembrie 2008, respectiv august 2010. Si in acest caz romanii au devenit cei mai pesimisti europeni, dupa ce acum doi ani erau in topul optimismului, alaturi de polonezi.

Inversarea asteptarilor se repeta si in cazul indicelui asteptarilor la 12 luni privind somajul, masurat pe aceleasi perioade.

Cand va reveni zambetul pe fetele romanilor?

FMI noteaza ca tarile europene cu cele mai adanci recesiuni sunt acelea care au suferit nu numai o scadere a exporturilor, ci si prabusirea cererii interne ca urmare a incheierii bruste a "boom-ului" alimentat de credit din perioada perceputa ca fiind de prosperitate. Aceste state vor trece si prin cele mai lente procese de relansare economica, in timp ce tarile unde recesiunea a fost mai blanda au cele mai puternice reveniri.

In privinta cererii interne, FMI avertizeaza ca Romania va continua sa constate un nivel "subminat" al consumului, determinat de situatia dificila de pe piata muncii, increderea scazuta a populatiei si "distrugerea bunastarii consumatorilor".

Potrivit estimarilor Fondului, Romania va avea a doua cea mai puternica recesiune din UE in acest an, de 1,9%, dupa Grecia, unde economia va scadea cu 4%. Totodata, PIB al Romaniei ar urma sa urce anul viitor cu 1,5%, cea mai slaba revenire dintre statele membre UE din Europa Centrala si de Est.

Cum va arata lumea in urmatorii 40 de ani?

Pe parcursul urmatorilor 40 de ani, femeile vor dispune de o putere de decizie fara precedent, migratia musulmana catre Occident se va amplifica, iar mersul la birou nu va mai fi de actualitate, sustine scriitorul si futurologul american Alvin Toffler.

Africa de Sud va beneficia de o crestere economica sustinuta, in timp ce Orientul Apropiat va deveni "un amestec de religii, miscari religioase si etnii", se afirma in studiul realizat de Toffler Associates, un cabinet de consultanta infiintat de scriitorul si futurologul american de succes Alvin Toffler, autorul celebrului roman "Socul viitorului", publicat in 1970, relateaza MEDIAFAX, care citeaza AFP.

In acelasi an, Alvin Toffler a declarat ca stiinta si tehnologia se vor dezvolta intr-un ritm atat de rapid, incat cei mai multi oameni nu vor putea sa "digere" acest aflux de informatii si vor fi tentati sa se "deconecteze" de la acest ritm de viata mult prea trepidant.

Predictii care s-au adeverit

Multe dintre previziunile sale, referitoare la rapiditatea transmiterii de informatii, acceptarea mariajelor homosexuale si accelerarea ritmului de producere a catastrofelor ecologice, s-au adeverit in anii care au urmat.

Ce ne asteapta in urmatoarele patru decenii?

Pentru urmatoarele patru decenii, Alvin Toffler afirma ca un numar tot mai mare de oameni isi vor cultiva propriile legume si isi vor produce singuri alimentele, pentru a depinde tot mai putin de marii producatori si distribuitori din industria alimentara.
Internetul de mare viteza va deveni o veritabila norma in domeniu, iar videoconferintele, devenite deja o practica curenta in zilele noastre, le vor permite angajatilor din viitor sa nu mai mearga la birou si sa lucreze din orice colt din lume.

Doar cateva tari vor mai fi considerate in viitor "state politienesti" - in principal Coreea de Nord si Iran.

China, putere economica majora

China isi va consolida statutul de putere economica majora, se va alia cu Brazilia si cu India pentru a influenta ratele de schimb ale monedelor, dar si cu Venezuela si cu cateva state africane pentru a-si asigura necesarul energetic.

Statele Unite ale Americii vor depinde de China pentru a se aproviziona cu sapte metale rare, indispensabile pentru fabricarea unor bunuri de larg consum, dar si a unor dispozitive si produse specifice, precum radarele, armamentul, instalatiile eoliene si automobilele hibrid.

Dezvoltarea unor forme alternative de energie va crea "perdanti intr-o lume post-hidrocarburi", precum Arabia Saudita, Iran, Irak, cateva state din zona Golfului Persic, dar si Rusia si Venezuela.

Crestinismul se va extinde in tarile din emisfera sudica, iar musulmanii vor emigra in numar mare catre tarile din Occident.

Schimbari climatice

Schimbarile climatice vor genera o serie de conflicte, iar topirea ghetarilor va conduce la descoperirea unor noi zacaminte minerale si petroliere. Cresterea nivelului apelor marilor si oceanelor va provoca o deplasare masiva a populatiei din zonele de coasta.

Fenomenul de imbatranire a populatiei va conduce la cresterea de patru ori pe plan mondial a cheltuielilor totale cu pensiile si cu ingrijirile acordate persoanelor in varsta, iar sistemul american al asigurarilor de sanatate va inceta sa existe in forma sa actuala.

Femeile, din ce in ce mai puternice

La randul lor, femeile vor ocupa tot mai multe posturi importante, procentul femeilor aflate in posturi de conducere urmand sa atinga un nivel de neimaginat in urma cu cativa ani.Rapiditatea cu care vor fi transmise informatiile va determina omenirea sa intre in era "petabyte-ului", o unitate de masura de stocare si de putere informatica superioara gigabyte-ului.

Cine ste Alvin Toffler? Ce inseamna futurologia?
Alvin Toffler, nascut in 1928, este una dintre cele mai influente voci din domeniul afacerilor si din mediul mondial intelectual.

Odata cu publicarea primei sale lucrari, "Socul viitorului", Toffler a creat o noua disciplina, futurologia, bazata pe studiul schimbarii si pe impactul pe care aceasta il are asupra afacerilor si culturii. Gratie lui Toffler, futurologia este considerata in prezent stiinta care defineste fortele si tendintele care modeleaza viitorul in economia actuala, bazata pe informatii.

Printre celelalte volume publicate de Alvin Toffler, devenite bestseller la scurt timp dupa publicare, se numara "Al Treilea Val", "Razboi si antirazboi", "Puterea in miscare" si, recent, "Crearea unei noi civilizatii".

Omul cu masca de fier

Misterul ce invaluie faimosul prizonier francez a intrigat multi istorici, scriitori, precum si intregul public de-a lungul timpului. Arhive ce contin scrisori si documente au fost gasite in librariile franceze si muzee, precum si povestiri istorice despre acest personaj, insa identitatea acestuia a ramas o enigma.

Primul raport oficial cu privire la prizonier a fost scris de catre ofiterul ce avea in grija turnul principal al fortaretei Pinerolo sau Pignerol, pe numele lui Benigne d’Auvergne de St-Mars. La acea vreme, in perioada ianuarie 1665 - aprilie 1681, au fost doar 5 prizonieri sub supravegherea lui St-Mars si unul dintre ei se crede a fi, "Omul cu masca de fier". St-Mars nu a banuit cat de faimos va deveni prizonierul sau cu trecerea timpului. St-Mars a fost transferat la Exiles unde a fost guvernator intre 1681 si 1687,

Moartea sa a fost neasteptata si asa de rapida incat preotul inchisorii nu a putut sa-si tina ultimele ritualuri. In registru a fost trecut ca si "Domnul de Marchiel". Certificatul original al mortii a fost tinur in Primaria Parisului pana in 1871, cand cladirea a fost distrusa de foc. Locul lui de odihna vesnica se afla in cimitirul Sfantul Paul din Paris.
Abia dupa moartea sa publicul a incep sa arate interest in identitatea omului cu masca de fier. Parizienii credeau ca omul cu masca de fier ar fi fost fratele geaman al regelui Louis XIV, inchis deoarece era vazut ca o amenintare pentru tron. A fost tinut mascat (sub amenintarea cu moartea), asa ca nimeni nu ii va stii cu adevarat identitatea. Au existat si alte variante. Unii credeau ca el a fost fratele mai tanar sau mai batran al regelui Louis al XIV-lea, ca regele era un bastard si ca prizonierul era de fapt adevaratul mostenitor al tronului. Intrebari cu privire la tatal prizonierului au fost de asemenea ridicate, presupunanadu-se a fi fie Ducele de Buckingham, calugarul Fiacre, Louis al XIII-lea sau Cardinalul Mazarin. Majoritatea insa credeau ca mama acestuia era regina Anna de Austria, sotia lui Louis al XIII-lea.
Nu toata lumea credea insa ca prizonierul era de vita regala, inclusiv Ducesa Elisabeta Charlotte de Orleans. In scrisorile ei, ea a sugerat ca prizonierul mascat era un Lord englez, inchis pentru complotul sau cu Ducele de Berwick, impotriva Regelui William al Angliei.
Scriitori, precum Voltaire, au contribuit la povestirile privitoare la prizonier, scriind ca omul mascat a incercat sa-si spuna adevarata identitate lumii de afara, scriindu-si numele pe o farfurie de argint si aruncand-o pe fereastra spre raul ce curgea pe la Bastilia. Aceasta, si alte povestiri asemanatoare, sugereaza ca prizonierul avea anumite priviliegii, insusi Guvernatorulde St-Mars il ajuta daca era nevoie. Se credea de asemenea ca persoane importante din conducerea inchisorii il tratau cu respect: asteptau sa fie invitati inainte sa ii vorbeasca, ii aduceau lenjerie de buna calitate, mancaruri speciale si carti scumpe.
Ultimele povesti legate de acest faimos prizonier au fost legate de masca ce o purta. Multi credeau ca este facuta din fier, ce ii permitea doar sa manance. Insa, aceste povesti sunt neadevarate, deoarece documentele spun ca aceasta masca era facuta din matase neagra

Misterul ce invaluie faimosul prizonier francez a intrigat multi istorici, scriitori, precum si intregul public de-a lungul timpului. Arhive ce contin scrisori si documente au fost gasite in librariile franceze si muzee, precum si povestiri istorice despre acest personaj, insa identitatea acestuia a ramas o enigma.

Primul raport oficial cu privire la prizonier a fost scris de catre ofiterul ce avea in grija turnul principal al fortaretei Pinerolo sau Pignerol, pe numele lui Benigne d’Auvergne de St-Mars. La acea vreme, in perioada ianuarie 1665 - aprilie 1681, au fost doar 5 prizonieri sub supravegherea lui St-Mars si unul dintre ei se crede a fi, "Omul cu masca de fier". St-Mars nu a banuit cat de faimos va deveni prizonierul sau cu trecerea timpului. St-Mars a fost transferat la Exiles unde a fost guvernator intre 1681 si 1687, dupa care a devenit Guvernatorul insulelor franceze Sfanta Margareta si Sfantul Honoriu. Prizonierul cu masca a mers cu guvernatorul in aceste insule.Din ordinul regele Louis al XIV-lea, St-Mars a fost numit Guvernator al Bastiliei in Paris in 1698. Prizonierul a venit cu St-Mars in Bastilia unde a ramas pana la moartea sa, din data de 19 noiembrie 1703, in jurul orei 10 seara.
Moartea sa a fost neasteptata si asa de rapida incat preotul inchisorii nu a putut sa-si tina ultimele ritualuri. In registru a fost trecut ca si "Domnul de Marchiel". Certificatul original al mortii a fost tinur in Primaria Parisului pana in 1871, cand cladirea a fost distrusa de foc. Locul lui de odihna vesnica se afla in cimitirul Sfantul Paul din Paris.
Abia dupa moartea sa publicul a incep sa arate interest in identitatea omului cu masca de fier. Parizienii credeau ca omul cu masca de fier ar fi fost fratele geaman al regelui Louis XIV, inchis deoarece era vazut ca o amenintare pentru tron. A fost tinut mascat (sub amenintarea cu moartea), asa ca nimeni nu ii va stii cu adevarat identitatea. Au existat si alte variante. Unii credeau ca el a fost fratele mai tanar sau mai batran al regelui Louis al XIV-lea, ca regele era un bastard si ca prizonierul era de fapt adevaratul mostenitor al tronului. Intrebari cu privire la tatal prizonierului au fost de asemenea ridicate, presupunanadu-se a fi fie Ducele de Buckingham, calugarul Fiacre, Louis al XIII-lea sau Cardinalul Mazarin. Majoritatea insa credeau ca mama acestuia era regina Anna de Austria, sotia lui Louis al XIII-lea.
Nu toata lumea credea insa ca prizonierul era de vita regala, inclusiv Ducesa Elisabeta Charlotte de Orleans. In scrisorile ei, ea a sugerat ca prizonierul mascat era un Lord englez, inchis pentru complotul sau cu Ducele de Berwick, impotriva Regelui William al Angliei.
Scriitori, precum Voltaire, au contribuit la povestirile privitoare la prizonier, scriind ca omul mascat a incercat sa-si spuna adevarata identitate lumii de afara, scriindu-si numele pe o farfurie de argint si aruncand-o pe fereastra spre raul ce curgea pe la Bastilia. Aceasta, si alte povestiri asemanatoare, sugereaza ca prizonierul avea anumite priviliegii, insusi Guvernatorulde St-Mars il ajuta daca era nevoie. Se credea de asemenea ca persoane importante din conducerea inchisorii il tratau cu respect: asteptau sa fie invitati inainte sa ii vorbeasca, ii aduceau lenjerie de buna calitate, mancaruri speciale si carti scumpe.
Ultimele povesti legate de acest faimos prizonier au fost legate de masca ce o purta. Multi credeau ca este facuta din fier, ce ii permitea doar sa manance. Insa, aceste povesti sunt neadevarate, deoarece documentele spun ca aceasta masca era facuta din matase neagradupa care a devenit Guvernatorul insulelor franceze Sfanta Margareta si Sfantul Honoriu. Prizonierul cu masca a mers cu guvernatorul in aceste insule.Din ordinul regele Louis al XIV-lea, St-Mars a fost numit Guvernator al Bastiliei in Paris in 1698. Prizonierul a venit cu St-Mars in Bastilia unde a ramas pana la moartea sa, din data de 19 noiembrie 1703, in jurul orei 10 seara.

Interesante

Stiati ca "Arigatou" este un cuvant de origine latina, mai precis de origine portugheza, Obrigado= OBLIGAT, care a fost introdus in Japonia de navigatorii portughezi prin 1600, Europa a avut un rol fundamental in modernizarea Japoniei

Pictura japoneza

Pictura japoneza

Pictura japoneza este incarcata de farmecul asiatic atunci cand este privita dintr-o perspectiva pur decorativa. Diferite scoli si stiluri de pictura, nenumarate medii diferite, influentele puternice aduse de Buddhismul Zen si folosirea termenilor specifici in japoneza fac aceasta arta impresionanta greu de inteles si invatat de cineva din afara culturii Tarii Soarelui Rasare. Evolutia acesteia a fost puternic marcata deChina si Occident.



Istoria picturii japoneze

La fel ca aproape toate celelalte forme de arta din Japonia, la inceput pictura a fost puternic influentata de cultura chineza. Treptat au inceput sa fie dezvoltate noi stiluri japoneze, specifice pentru acest spatiu cultural, aparand si numeroase scoli distincte de pictura. Dar influenta chineza a ramas puternica pana la inceputul perioadei Edo (1503-1867). Exista si un termen general pentru a descrie pictura in stil japonez : yamato-e.

Dupa deschiderea Japoniei spre Occident in perioada Meiji (1868-1912), primii ani au fost marcati de o adoptare exagerata a artei europene. Nou infiintatele universitati aveau departamente de arta occidentala, ii invitau pe artistii din Europa si SUA ca profesori si ii trimiteau pe studenti in Europa, mai ales in Franta si Italia. In paralel cu dezvoltarea unui puternic nationalism, balanta s-a indreptat curand in cealalta directie. Opinia publica a inceput din nou sa aprecieze traditia artistica nipona, ajungand chiar sa condamne arta occidentala.

Secolul XX avea sa fie marcat in final de cooperare, facultatile de arta avand departmanente atat pentru stilul japonez cat si pentru cel occidental.

Scoli si stiluri de pictura

Suibokuga este termenul pentru pictura in cerneala neagra, adoptata din China si influentata puternic de buddhismul zen. In timpul secolului XV aceasta tehnica a inceput sa capete o dimensiune nipona tot mai accentuata.

Kano Masanobu (1453-1490) si fiul sau Kano Motonobu (1476-1559) au pus bazele scolii de pictura Kano, care a inceput ca un protest fata de tehnica chineza de pictura cu cerneala neagra. Scoala Kano folosea culori puternice si a introdus compozitii indraznete, cu arii mari care vor domina ulterior modelele ukiyo-e. Ulterior scoala s-a spart in mai multe directii, dar pe toata perioada Edo a fost dominanta, multi dintre artisti fiind initial membri ai Scolii Kano.

Tosa-ha a fost o scoala specializata de miniaturile pentru ilustrarea cartilor. A fost fondata in secolul XIV de Tosa Yukihiro, devenind oarecum scoala oficiala pentru curtea imperiala din Kyoto. Curtea imperiala era o lme inchisa in sine, neputincioasa din punct de vedere politic, dar bine finantata de shogun-ii care se dedicau studiului artelor.

Stilul nanga a fost foarte influent la inceputul secolului XIX, adeptii acestuia pictand peisaje idealizate, pasari, flori, totul pentru o elita culturala, fiind marcati de influenta chineza.

Scoala shijo era una dintre dizidentele scolii Kano, aparand in secolul XVIII. Stilul este caracterizat de subiectele alese din viata cotidiana, fiind tratate intr-un stil realist, cu numeroase elemente satirice.

Pictorii japonezi au folosit de-a lungul timpului numeroase materiale si medii, dar formatul occidental, al panzei cu rama, avea sa fie folosit abia de la sfarsitul secolului XIX.



Principalele medii folosite de pictorii japonezi erau :

Suluri orizontale numite emakimono (sau makimoni ori emaki). Cuvantul inseamna chiar "imaginea unui lucru impaturit". Emakimono erau create prin lipirea unor pagini pentru a forma o rola lunga. Imaginile erau privite de la dreapta la stanga, fiind cele mai vechi forme de opere de arta din Japonia.

Sulurile verticale se numeau kakemono, atarnate pe peretii locuintelor. Baza rotunda ajuta la intinderea sulului pentru ca imaginea sa fie dreapta. Kakemono au fost deosebit de populare in perioada Edo, fiind apropiate de panzele occidentale si preferate ca forma ideala de decoratiune interioara.

Un alt suport foarte folosit erau paravanele pliante, numite byobu. Au fost aduse pentru prima data in Japonia in secolul XVII din China, fiind folosite pentru a imparti o camera, avand de obicei 4-6 panouri. Datorita marimii erau folosite aproape exclusiv in temple si palate. Dar in acelasi timp au devenit suportul pentru picturi complicate si luxuriante. Pe masura dezvoltarii clasei negustorilor cererea de byobu a crescut tot mai mult. Dar se foloseau ca mediu de pictura si usile glisante, chiar daca mai putin. Erau foarte populare si evantaiele pictate- uchiwa.

Nici pictura murala nu a fost ignorata. In perioadele Muromachi (1333-1573) si Momoyama (1573-1603) lorzii feudali si-au construit castele impresionante, angajand pictori care sa le decoreze peretii interiori cu picturi, termenul nipon fiind shoheiga.

Subiectele
Pictorii japonezi pot evoca peisajele si scenele naturale cu ajutorul catorva tuse potrivite. Subiectele alese sunt diverse, asa cum se poate vedea din numarul mare de stampe japoneze.

Subiecte populare

shiki-e - peisaje in timpul celor patru anotimpuri
meisho-e - imagini din locuri celebre
monogatari-e - scene din viata de la Curtea Imperiala din Kyoto
nanban-byobu - imagini ale occidentalilor din perioada sosirii primelor vase portugheze si olandeze in partea sudica a Japoniei
rakuchu-rakugai-zu - imagini din Kyoto.
kabuki-e - imagini din piesele de teatru kabuki
bijinga - portrete ale femeilor frumoase, cel mai adesea curtezane

Dictionar de pictura japoneza

byobu - paravane pliante, avand 4-6 panouri
e - caracterul inseamna pictura sau imagine
emakimono - suluri orizontale
fusuma - usi glisante japoneze
fuzokuga - imagini ale obiceiurilor si traditiilor
hakubyo - pictura in cerneala neagra
kano - numele unei scoli de pictura, infiintate de Kano Masanobu (1453-1490).
kara-e - pictura in stil chinez
kakemono - suluri verticale
meisho-e - picturi cu locuri celebre.
nanban-byobu - paravane cu imagini ale occidentalilor din secolele XVII-XVIII
nanga - scoala de pictura de la inceputul secolului XIX, dominata de stilul chinez
rakuchu-rakugai-zu - imagini din Kyoto
rin-pa - scoala de pictura caracterizata prin stilul decorativ si complex
sansuiga - pictura de peisaje
shijo-ha - scoala de pictura din Kyoto.
shira-e - imagine pictat cu cerneala neagra, cu foarte putine culori sau chiar fara
shoheiga - pictura murala
suibokuga - picturi in cerneala neagra, subiectul fiind peisaje tratate in maniera Zen uchiwa - evantaie japoneze cu forma rotunda
yamato-e - pictura in stil japonez

Arta japoneza

Arta japoneză

Dezvoltarea Japoniei a fost determinată de faptul că ea a fost izolată de marile civilizaţii, cu excepţia Chinei. Încă din secolele V şi VI, când ideile despre guvernare, literatură, diferitele ramuri ale artei şi religia budistă au pătruns în forţă în Japonia, influenţele chineze au devenit foarte importante. Oricum, geniul japonez a adăugat tuturor acestor importuri propria trăsătură naţională. De exemplu, în sculptura japoneză portretele au devenit curând mult mai semnificative decât erau în China.

Artizanatul

Pictura japoneză era şi ea complet diferită, deseori reprezentând scene de acţiune violente, străine tradiţiilor chineze. Ascuţimea simţului artistic japonez a afectat aproape toate laturile vieţii japoneze, de la fastuosul ritual al servirii ceaiului până la cel al aranjării florilor. Gustul japonezilor pentru artizanatul miniatural s-a făcut simţit chiar în articolele de zi cu zi, de exemplu în splendidele "netsuke" sculptate (mici piroane cu care se prindeau diverse obiecte de cercevele).

În pictură, japonezii au preferat culorile plate dar izbitoare şi contururile ferme, pline de vitalitate. Acestea puteau fi observate pe pergamente şi paravane, nişte piese de mobilier, printre puţinele obiecte admise în interiorul auster al căminelor japoneze. Împodobite cu frunze aurite, efectul era şi mai frapant.

Pentru occidentali, cele mai comune dar şi cele mai admirate exemplare ale artei japoneze sunt gravurile colorate, produse după secolul al XVIII-lea. Acestea au fost create prin transferarea unei schiţe a artistului pe o bucată de lemn care, după ce a fost gravată şi înscrisă, va reproduce exact acelaşi desen de mai multe ori, conferindu-i astfel potenţialul de a fi vizionată pe scară largă.

Reflectând valorile unei perioade de calm şi linişte, a perioadei Tokugawa, în timpul căreia viaţa la oraş a înflorit şi s-a creat o adevărată clasă mijlocie, gravurile reprezentau ilustraţii inspirate din viaţa obişnuită, scene teatrale, întâmplări sentimentale sau chiar amoroase. Clasa superioară japoneză a dispreţuit acest gen de artă, considerând-o ieftină şi populară. Însă o dată ajunse în Occident, gravurile au avut o influenţă majoră asupra direcţiei ulterioare de dezvoltare a picturii europene şi artişti ca Hokusai, împreună cu mulţi alţi mari maeştri gravori, sunt astăzi recunoscuţi ca figuri proeminente în istoria artei.

Hokusai

Autoportret

Hokusai, cunoscut şi sub numele de Katsushika Hokusai (葛飾 北斎 în japoneză, Katsushika fiind numele de familie), (1760-1849) a fost un pictor ukiyo-e japonez.

Născut în capitala Edo (actualmente Tokio) cu prenumele Tokitarō, a folosit în timpul vieţii mai multe pseudonime, numele de Hokusai începând să îl folosească în 1796. Din 1798 îşi va semna picturile şi stampele cu numele Hokusai, ilustraţiile publicate pe bani proprii le va semna cu numele Tasumasa, ilustraţiile unor scrieri de ficţiune le va semna cu numele de Tokitarō, iar alte stampe sau cărţi comerciale le va semna cu numele de Kakō (sau Sorobeku). În 1800 începe să îşi spună Gakyōjin Hokusai (Hokusai cel nebun după pictură).

La vârsta de 18 ani merge în ucenicie la pictorul Shunshō Katsukawa, unde după doar un an de studii va crea o serie de portrete bine-reuşite ale unor actori ai vremii. După ce Katsukawa decedează în 1792, Hokusai se pare că renunţă să mai picteze actori ca protest că nu a fost numit el să conducă şcoala lui Katsukawa, ci un alt elev de-al lui, Shun'ei Katsukawa.

Ilustraţie manga de Hokusai

În 1812 se împrieteneşte cu Gekkotei Bokusen (1775-1824) (care-i v-a deveni ucenic şi viitor colaţionar al lucrărilor lui Hokusai), prietenie care v-a rezulta în seria de cărţi ilustrate care au devenit cunoscute sub numele Hokusai Manga. Ele au fost publicate între 1814 şi 1834 la Nagoya.

Seria Fugaku sanjūrokkei (36 de imagini ale Muntelui Fuji) a început să fie publicată în 1831, seria Fugaku hyakkei (100 de imagini ale Muntelui Fuji) începe să fie publicată cam în 1834, iar ultima mare serie de stampe Hyakunin isshu uba ga etoki (Ilustraţii pentru 100 de poeme) începe să fie publicată pe când se retrase de la Edo la Uraga, pe peninsula Miura, la sud de Tokio între 1834 şi 1836. Această ultimă serie, care avea ca intenţie să ilustreze toate cele 100 de poeme din colecţia Hyakunin isshu n-a fost niciodată dusă la sfârşit, fiind sistată după cea dea 27-a ilustraţie.

Cultura japoneza - Genji Monogatari

Genji Monogatari (源氏物語), este o un roman al scriitoarei japoneze Murasaki Shikibu, datând de la începutul secolului al XI-lea.


Una dintre doamnele de la Curtea Imperială, Kiritsubo no Koi a devenit favorita numărul unu a Împăratului şi i-a născut un copil, care a primit numele de Hikaru Genji (Genji cel Luminos). Kiritsubo provine dintr-o familie foarte săracă iar celelate doamne o bătjocoreau. Intrigile şi invidia colegelor sale i-au provocat o moarte prematură. Băiatul a fost crescut in casa Împăratului şi a fost desemnat prinţ moştenitor al tronului. El nu-şi amintea deloc chipul mamei sale.

Când Genji era foarte tânăr Imparatul şi-a găsit o noua nevastă, Fujitsubo no Nyogo care semana foarte mult cu fosta sa iubită, Kiritsubo no Koi. Deşi Genji se apropie de aceasta cu o dragoste filială, pe parcurs între cei doi se dezvoltă o dragoste nepermisă, ce conduce în final la naşterea unui copil nelegitim, viitorul împarat Reizei. Pe parcursul romanului, Genji se îndrăgosteşte pe rând de mai multe doamne, între care şi de văduva fostului Prinţ Regent, şi de doamna Akashi, fiica unui aristocrat foarte bogat din Kioto.

În era Heian poligamia era destul de răspândită in rândurtile aristocraţiei. El este forţat de fratele său mai mic să plece în exil unde îşi continuă aventurile amoroase. După ce fratele său abdică, fiul său devine Împăratul Reizei şi îl numeste Ministru iar Genji îşi recapată puterea, gloria şi influenţa politică.

El îşî construieşte un palat in Kyoto, Rokujo in, unde îşi invită toate prietenele si se căsătoreşte pentru a doua oară cu cea de-a Treia Prinţesă, care nu este alta decit fiica propriului sau frate, Împăratul Suzaku, acum aflat pe patul de moarte. Genji a imbatrinit si suporta cu greu certurile dintre doamne, mai ales ca nu mai are energia din tinerete. Cea de-a Treia Printesa este sedusa de Kashiwagi fiul celui mai bun prieten al lui Genji, şi da nastere lui Kaoru, ce devine eroul ultimelor zece capitole, ale caror actiune se petrece in Uji.

Kaoru în Uji

Kaoru se îndrăgosteşte de Oikimi, dar aceasta moare, şi el se îndrăgosteşte imediat de Nakanokimi, sora ei mai mică, cu care Oikimi semăna foarte bine. Dar Nionomia o iubea de mai multă vreme asa ca acesta ajunge rivalul lui Kaoru. Kaoru este în actele oficiale fiul lui Hikaru Genji dar tatăl său adevarat este Kashiwagi, care o violase pe mama lui Kaoru. Nionomia este nepotul lui Hikaru Genji.

Kaoru şi Nionomia se luptă ca sa câştige dragostea lui Nakanokimi. Nionomia reuşeşte să se căsătoreasca cu Nakanokimi, pentru că este nepotul lui Genji. Cea de-a treia soră a lui Nakanokimi şi Oikimi, Ukifune, de la un al doilea tată, dar cu aceeaşi mamă este cea mai tânară din familie. Kaoru se îndragosteşte mai apoi de Ukifune, iar Nionomia se îndragosteşte si el imediat de Ukifune.

Kaoru reuşeşte de data aceasta să se însoare cu Ukifune, dar aceasta nu poate să se decidă pe care dintre ei să-l iubească asa ca alege sa se sinucidă. Ukifune seamănă foaret mult cu Oikimi, sora ei cea mare care a murit când era foarte tânără. Ukifune nu moare, apele râului Uji o poartă pâna la o mănăstire budistă, unde, cu ajutorul unui preot, Yokwa-no-sozu, se călugăreşte.

Genji şi literatura română

Genji Monogatari este o naraţiune la persoana a treia care nu are un sfârşit, e o operă deschisă, în termenii semioticii lui Umberto Eco, mai bine spus o operă neterminată. Ea a fost tradusă in limba romana în perioada interbelică de scriitoarea româncă Henriette Yvon Stahl, care a folosit un intermediar franţuzesc, dar traducerea ei a ajuns doar la jumătatea poveştii.

Restul textului îşi aşteptă încă traducătorul din limba japoneză desi operaţiunea de traducere e destul de dificilă, naraţiunea fiind scrisa in japoneza vorbită acum o mie de ani, in Kioto. Ea a fost retradusă in limba japoneza modernă de Enji Fumiko, Tanabe Seiko, Setouchi Gyakusho şi de mulţi alti profesori specializaţi în Genji Monogatari.

Cind, in perioada interbelică romanul a fost tradus în limba franceză sau engleză a produs un veritabil şoc in lumea occidentală astfel incât Murasaki Shikibu a fost considerată o precursoare a literaturii feministe moderniste.

Stilul naratiunii este extrem de actual, in ciuda barierei lingvistice omul modern este fascinat de bogaţia acestei intrigi, pornind de la principiul budist al reîncarnării. Universul social este dublat de lumea foarte convenţională de la curtea din Kyoto, epocii Heian, unde legile etichetei erau foarte constrângătoare. Rafinamentul acestei epoci nu va mai fi niciodată egalat în epocile următoare din istoria Japoniei.

Cultura japoneza

Arta şi literatura

Primele elemente de artă din arhipelagul japonez le găsim în perioada Jomon (cca. 8000 - cca. 300 î.e.n.) când au fost confecţionate vase de ceramică folosite pentru provizii şi figurine din lut (dogu). Ceramica Jomon, deseori confecţionată în formă de flacără, este cea mai veche ceramică în lume descoperită până la ora actuală.

Cultura în Era Yayoi

Perioada Yayoi (cca. 300 î.e.n. - cca. 300 e.n.) a adus tehnicile de prelucrare a metalului pentru realizarea armelor din aramă şi a clopotelor din bronz (dotaku), precum şi tehnica de prelucrare a ceramicii arse.

Cultura în Era Kofun

Urmează perioada Kofun (Yamato) (cca. 300 - 552) a marilor morminte (tumului), caracterizată prin construirea de mari mausolee din pământ. Oglinzi din bronz – simboluri ale alianţelor politice – şi sculpturi din lut (haniwa) au fost descoperite în aceste morminte. Cu toate că nu a existat o literatură scrisă înaintea secolului al VIII-lea un mare număr de balade, rugăciuni rituale, mituri şi legende au fost create în această perioadă.

Cultura în Era Asuka


Mormânt imperial din Asuka

Cele mai timpurii construcţii budiste care se mai păstrează încă în Japonia – fiind cele mai vechi clădiri din lume – datează din perioada Asuka (552-710). Complexul de temple de la Horyu-ji, aflat la sud-vest de Nara a fost construit pentru prima dată la începutul secolului al VII-lea ca templu al prinţului Shotoku Taishi, complexul este format din 41 de pavilioane independente. Cele mai importante dintre acestea, Pavilionul de Aur (Kondo) şi Pagoda cu cinci etaje (Goju-no-to), sunt situate în centrul unei zone deschise înconjurate de un zid cu acoperiş. În interiorul Kondo-ului se află unele dintre cele mai importante sculpturi ale acestei perioade. Cel mai important templu din secolul al VIII-lea a fost Todai-ji din Nara, construit ca să devină centrul unei reţele de temple.

Baladele, rugăciunile rituale, miturile şi legendele create în perioada Yamato au fost mai apoi incluse în perioada Nara (710-794) în “Kojiki” (“Povestea despre cele vechi”) apărut în anul 712, scris în cea mai mare parte în japoneză, dar cu caractere chinezeşti şi în “Nihonshoki” (“Cronicile Japoniei din cele mai vechi timpuri până în 629 e.n.”) apărut în anul 720, scrisă aproape în totalitate în chineză. Fiind primele istorii ale Japoniei, aceste lucrări explică originea poporului japonez şi formarea statului japonez, potrivit miturilor shinto.

Poezia lirică provenită din balade a fost adunată în prima antologie japoneză “Man’yoshu” (“Antologie a nenumăratelor frunze”), compilată de poetul Otomo no Yakamochi după anul 759. Cele două forme poetice mai importante folosite în antologie au fost poemul scurt (tanka) şi poemul lung (choka).

În această perioadă budismul se impune ca religie oficială a Japoniei.

Cultura în era Heian


Imagini din Muzeul Genji Monogatari din Uji

Perioada Heian (795-1185), considerată clasică a culturii şi artei japoneze, a fost dominată de cultura aristocratică, îmbogăţind întreaga moştenire a tezaurului mondial. Inventarea sistemului de scriere kana, care a dus la posibilitatea de a reproduce cu fidelitate sunetele limbii japoneze, a contribuit la dezvoltarea literaturii japoneze clasice. Această invenţie a fost atribuită călugărului budist Kukai şi a fost folosită cu certitudine, la începutul secolului al IX-lea. Deoarece femeilor nu le era permis să scrie folosind sistemul de scriere chinez, ele au trebuit să folosească noul sistem de scriere japonez, în timp ce bărbaţii îl foloseau pe cel chinez în actele oficiale. Astfel, literatura Heian a prezentat în special viaţa privată de la curte.

Familia imperială a constituit un important centru de cultură, iar în anul 905 a fost alcătuită “Kokinshu” (“Antologie de poeme vechi şi moderne”), prima dintre marile antologii de poezie imperială. Ki Tsurayuki a compilat acestă antologie la ordinul împăratului Daigo. Poetul Ariwara Narihira, autorul “Poveştii lui Ise” (“Ise monogatari”), apărut în 980, şi poetesa Ono no Komachi sunt doar doi dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai acestei noi poezii aristocratice.

În această perioadă a fost realizată cea mai importantă operă a literaturii japoneze, capodoperă a literaturii universale, “Povestea lui Genji” (“Genji monogatari”) de Murasaki Shikibu. “Genji monogatari”, care poate fi considerat şi un precursor al romanului modern, prezintă viaţa şi iubirile prinţului Genji precum şi viaţa de la curtea Heian. Muzica Heian, în special Gogaku, a fost în mod intim legată de viaţa de la curtea aristocratică. Aristocraţii perioadei Heian, precum personajele lui Murasaki Shikibu, cântau în mod îndemânatic la instrumente muzicale. O altă reprezentantă importantă a culturii de curte din era Heian a fost Sei Shonagon.

Era Kamakura

În perioada Kamakura (1185-1333) singurele elemente de artă se găsesc la Kyoto, capitala împăratului. Aceasta este perioada în care budismul devine o religie populară, dar budismul zen este privit ca una dintre cele mai importante şcoli de gândire din acea vreme, fiind îmbrăţişat în mare parte de către starea luptătorilor. Kamakura este perioada de înflorire a literaturii religioase.

Şcoala zen budistă introdusă pentru a doua oară în Japonia în perioada Muromachi (1333-1573) a influenţat într-o mare măsură valorile artistice. În această perioadă preoţii-pictori Shubun, un călugăr de la templul Shokoku-ji din Kyoto, şi Sesshu care a studiat pictura chineză în China, au devenit cunoscuţi, amândoi fiind adepţi ai budismului zen.

Cea mai importantă şcoală de pictură din perioada Azuchi-Momoyama (1573-1603) a fost cea a lui Kano Eitoku. Cea mai mare inovaţie a acestei perioade a fost pictarea de peisaje pe uşile pliante care închideau o cameră, deseori pe un fundal de aur.

Perioada pictorilor Ukiyo-e este era Edo (1603-1868) când au fost realizate unele dintre cele mai frumoase stampe, ukyo-e din istoria Japoniei. Printre marii pictori ai acestei perioade îi putem aminti pe Kitagawa Utamaro (1753-1806), Katsushika Hokusai (1760-1849) şi Ando Hiroshige (1797-1858). Literatura erei Edo este reprezentată de către Ueda Akinari (1734-1809), Jippensha Ikku (1765-1831) şi Ryutei Tenehito (1783-1843). Dar cea mai importantă figură a acestei ere este considerat a fi Matsuo Basho (1644-1694) cel care a dat haiku-lui forma perfectă a tuturor timpurilor.

Arta şi literatura Japoniei s-a dezvoltat în strânsă legătură cu evenimentele politice şi a influenţat într-o anumită măsură evoluţia stărilor sociale în Japonia evului mediu.

Muzica japoneză tradiţională

Koto

Strămoşul instrumentului koto îşi are rădăcinile pe continentul asiatic. Totuşi ca şi pentru alte instrumente, muzica japoneză de koto nu are nimic în comun cu cea chineză sau coreeană. Istoria muzicii de koto în Japonia se întinde pe mai mult de 12 secole. Cea mai lungă dintre ţiterele lungi ale Asiei de Est, koto are corpul sculptat în lemn de kiri (paulownia) lung cam de aproximativ doi metri. Peste acest corp, elegant, alungit şi uşor convex, sunt întinse 13 corzi de mătase egal tensionate, fiecare fir având ca suport o punte proprie. Pentru că fiecare coardă este reglabilă, este posibilă o infinitate de acorduri şi, într-adevăr, se folosesc chiar în cadrul unui singur cântec, diverse tonuri, nefiind nimic anormal în faptul că se modifică tonul de bază în timpul compoziţiei.

Corzile sunt pişcate de trei pene (tsume) din fildeş, purtate pe degetele de la mâna dreaptă, mijlociu şi inelar. Sunetul fiecărei corzi poate fi modificat, crescut cu un semiton, un ton sau un ton şi jumătate, în funcţie de preferinţă. Cea mai mare parte a repertoriului tradiţional implică koto ca acompaniament pentru voce, în recitarea unor poeme clasice. Compoziţii recente utilizează koto in solo instrumental sau ansambluri pur instrumentale.

Părintele stilului modern de interpretare la koto este Yatsuhashi Kengyo (1614-1685). Cu inovaţiile sale aduse stilului şi tehnicii, muzica s-a îndepărtat de stilul aristocratic devenind mult mai accesibilă şi populară. Unul dintre cei mai distinşi compozitori de koto, ale cărui piese conţineau, în majoritate şi versuri, este Rentaro Taki (1879-1903). Un mare compozitor al genului este Michio Miyagi (1884-1956). Acest geniu orb a lansat peste 300 de compoziţii şi numeroase inovaţii tehnice cum ar fi koto bass cu 17 corzi.

Aventuri in Patagonia

Torres del Paine National Park

Sunset casts a rosy glow over granite peaks encircling a glacial lake in Torres del Paine National Park, Chile. Chile's prized jewel, the 598,000-acre (242,000-hectare) national park is a mosaic of landforms including soaring mountains, golden pampas, and grinding ice fields.
At the southern tip of South America, the region of Patagonia includes parts of Argentina and Chile.

Copahue Provincial Park

Hundred-foot-tall (30-meter-tall) araucaria trees surrounding a waterfall reach for the stars in Argentina's Copahue Provincial Park. Living relics of the Jurassic period, these thousand-year-old giants stand as symbols of Patagonian tenacity in a landscape both severe and sublime.

Moreno Glacier

Moreno Glacier rises above Lake Argentino as a rugged wall three miles (4.8 kilometers) wide and almost 200 feet (60 meters) tall. One of 47 massive ice fields in Argentine Patagonia's Glaciers National Park, this grinding, groaning force of nature covers a hundred square miles (260 square kilometers).

Río Negro Ranch

A single ranch can stretch for several hundred thousand acres in Río Negro, a province in northern Argentine Patagonia. Ranch workers oversee far-flung grazing from outposts called puestos, like the one above, where hours are long and comforts are few.

Lagoon Nebula

Like brush strokes on a canvas, ridges of color seem to flow across the Lagoon Nebula, a canvas nearly 3 light-years wide. The colors map emission from ionized gas in the nebula were recorded by the Hubble Space Telescope's Advanced Camera for Surveys. Also known as M8, the nebula is a star-forming region in the constellation Sagittarius. Hubble's remarkably sharp, close-up view reveals undulating shapes sculpted by the energetic light and winds from the region's new born stars. Of course, the Lagoon Nebula is a popular target for earthbound skygazers, too.

TOP 5 : Destinatii turistice perfecte pentru fotografii

1. Daca vrei sa mergi sa faci poze in India, gaseste-ti un bilet de avion in lunile de toamna si primavara! Atunci vei gasi Rajasthan-ul imbracat in hainele regale, iar modernul si traditionalul iti vor fi muze in pozele tale.

Raiul fotografic este completat de catre festivaluri, drumetiile cu localnicii, mancarurile traditionale, vizitele la muzee sau palate. Panzele de nisip ale Jaisalmer-ului sunt pline de camile, te poti bucura de Palatul plutitor al Udaipur-ului sau forturile din Jodhpur si Jaipur. Chiar si diminetile cetoase si luminile suprarealiste ale apusului te vor incanta maxim, insa aceasta este o impresie generala despre Rajasthan. Ca sa te convingi, trebuie sa-ti iei camera foto si sa vezi cu ochii tai!

2. Yellowstone este un mix de minuni geologice ale naturii, izvoare de abur si izvoare termale, rauri, cascade, trecatori la mari altitudini, pentru fotografii mai aventurosi. In plus, daca esti fascinat de animale, poti poza cerbii sau ursii grizzly.

Gheizer-ul Midway este un must-see pentru aceasta destinatie turistica. Nu ai cum sa-l ratezi, se intinde peste 2 milioane de acri si te asiguram ca nici doua saptamani nu-ti vor fi de-ajuns sa te bucuri de tot ce-ti poate oferi! Sigur o sa te intorci pentru mai mult, insa incearca sa eviti timpul verii, deoarece locatia este intesata cu turisti. Cel mai recomandabil este sa vizitezi Yellowstone in luna mai sau in perioada septembrie-octombrie.

3. Orasul plutitor, este fara indoiala unul dintre cele mai frumoase orase construite de om. Daca este fascinat de canaluri, poduri, masti si locuinte lacustre, in general, aici este de tine! Poti sa te sui intr-o gondola sau pe o mini-motocicleta ori un vaporas si vei fi cel mai fericit om pentru materialul fotografic pe care-l vei gasi aici. Insa cel mai placut este sa iei Venetia la picior pentru a nu rata nimic sau daca vrei fotografii in detaliu.
Cea mai spectaculoasa perioada este, bineinteles, perioada Carnavalului de la Venetia, unde vei putea capta imbracamintea si aerul unei alte epoci in fotografiile tale. Iar daca esti destul de sarmant poate vei indupleca si vreo fumoasa venetiana sa-ti pozeze, depinde cum ti-o fi norocul! Deci, ne vedem in februarie in Venetia!

4. Acest oras modern te face sa-i invidiezi pe chinezii care au putut sa construiasca asemenea zgarie-nori. Ei bine, ei i-au creat, tu ii vei fotografia! Simfonia Luminilor acompaniaza cladirile de pe ambele maluri ale Portului Victoria. Poti obtine niste fotografii minunate de-a lungul Varfului Victoria, insa incearca sa fii acolo la apus, cand luminile se joaca in obiectivul aparatului tau cum stiu ele mai bine!
Cele mai bune expuneri le vezi obtine daca te inarmezi cu rabdare si cu un tripod. Daca vrei sa obtii un mix halucinogen de culori si lumini direct in miezul orasului, pe strazi, printre milioanele de oameni grabiti, incearca sa ajungi in Hong Kong on perioada octombrie-martie.

5. "Din alta lume" este, probabil, termenul cel mai potrivit pentru a defini cea mai mare regiune locuita din India, unde neaparat trebuie sa ajungi, daca vrei sa ai cu ce sa te mandresti! Muntii in diverse culori o sa fie o provocare inedita pentru tine, asa ca indrazneste sa-ti iei o camera performanta si sa pui imaginatia la munca, in timp ce te plimbi prin nisipurile albe de pe Valea Numbra sau cand plutesti pe apele calme ale lacului Pangong.

Insa, in Ladakh, cele mai atractive o sa ti se para manastirile budiste tibetane care atarna insirate ca niste margele deasupra prapastiilor abrupte. Incearca sa vii dotat cu un tripod destul de trainic, in perioada sfarsit de iulie-septembrie.

Doi asteroizi s-au ciocnit in sistemul solar

Doi asteroizi s-au ciocnit in sistemul solar. Vezi imagini surprinse de Hubble!

Telescopul spatial Hubble a surprins imagini cu ceea ce pare a fi rezultat in urma unei coliziuni intre asteroizi, care a avut loc in 2009 in sistemul nostru solar, prezentand un obiect cu forma stranie, inedita - semanand cu litera "X" urmata de o dara de particule cosmice, scrie MEDIAFAX.

Imaginile surprinse in perioada ianuarie - mai 2010 indica faptul ca obiectul, numit P/2010 A2, are o latime de 130 de metri si o coada lunga de particule al caror diametru variaza intre sub un centimetru si 2,5 centimetri.

Este vorba despre ceea ce a ramas dintr-un asteroid dupa coliziunea cu un altul mult mai mic , cu o latime de 3 - 6 metri, potrivit specialistilor citati de NASA, care au publicat un studiu pe aceasta tema in revista Nature.

Cele doua obiecte s-au ciocnit la o viteza de aproape 18.000 km/ora . Socul a pulverizat asteroidul mai mic si a redus masa celui mai mare.

David Jewitt, astronom la Universitatea California din Los Angeles, spune ca ciocnirea s-a produs in februarie sau martie 2009, iar socul a fost atat de puternic incat explozia a fost similara celei unei mici bombe atomice. Coliziunea n-a putut fi observata din cauza pozitiei asteroizilor in raport cu Soarele.

Obiectul cu forma misterioasa a fost descoperit de Hubble in centura de asteroizi ce se situeaza intre Marte si Jupiter. Potrivit specialistilor, ciocnirile intre asteroizii de marime mica se produc, in medie, o data pe an in aceasta zona. Cand asteroizii se ciocnesc, ei proiecteaza praf in spatiul interplanetar.

Astronomii se servesc de modele matematice pentru a prezice frecventa coliziunilor si volumul prafului produs. Fenomenul este foarte cautat, pentru ca socurile intre doua obiecte cosmice mari sunt rare, in timp ce impactul unei coliziuni intre doi asteroizi mici este mic.

"Observatiile sunt importante pentru ca avem nevoie sa stim de unde vine praful din sistemul solar si cat rezulta din coliziunea intre asteroizi comparativ cu praful generat de comete in trecerea lor prin univers", a spus David Jewitt. Acesta a adaugat ca informatiile pot fi folosite la studierea discurilor de particule din jurul stelelor.