Arta japoneza

Arta japoneză

Dezvoltarea Japoniei a fost determinată de faptul că ea a fost izolată de marile civilizaţii, cu excepţia Chinei. Încă din secolele V şi VI, când ideile despre guvernare, literatură, diferitele ramuri ale artei şi religia budistă au pătruns în forţă în Japonia, influenţele chineze au devenit foarte importante. Oricum, geniul japonez a adăugat tuturor acestor importuri propria trăsătură naţională. De exemplu, în sculptura japoneză portretele au devenit curând mult mai semnificative decât erau în China.

Artizanatul

Pictura japoneză era şi ea complet diferită, deseori reprezentând scene de acţiune violente, străine tradiţiilor chineze. Ascuţimea simţului artistic japonez a afectat aproape toate laturile vieţii japoneze, de la fastuosul ritual al servirii ceaiului până la cel al aranjării florilor. Gustul japonezilor pentru artizanatul miniatural s-a făcut simţit chiar în articolele de zi cu zi, de exemplu în splendidele "netsuke" sculptate (mici piroane cu care se prindeau diverse obiecte de cercevele).

În pictură, japonezii au preferat culorile plate dar izbitoare şi contururile ferme, pline de vitalitate. Acestea puteau fi observate pe pergamente şi paravane, nişte piese de mobilier, printre puţinele obiecte admise în interiorul auster al căminelor japoneze. Împodobite cu frunze aurite, efectul era şi mai frapant.

Pentru occidentali, cele mai comune dar şi cele mai admirate exemplare ale artei japoneze sunt gravurile colorate, produse după secolul al XVIII-lea. Acestea au fost create prin transferarea unei schiţe a artistului pe o bucată de lemn care, după ce a fost gravată şi înscrisă, va reproduce exact acelaşi desen de mai multe ori, conferindu-i astfel potenţialul de a fi vizionată pe scară largă.

Reflectând valorile unei perioade de calm şi linişte, a perioadei Tokugawa, în timpul căreia viaţa la oraş a înflorit şi s-a creat o adevărată clasă mijlocie, gravurile reprezentau ilustraţii inspirate din viaţa obişnuită, scene teatrale, întâmplări sentimentale sau chiar amoroase. Clasa superioară japoneză a dispreţuit acest gen de artă, considerând-o ieftină şi populară. Însă o dată ajunse în Occident, gravurile au avut o influenţă majoră asupra direcţiei ulterioare de dezvoltare a picturii europene şi artişti ca Hokusai, împreună cu mulţi alţi mari maeştri gravori, sunt astăzi recunoscuţi ca figuri proeminente în istoria artei.

Hokusai

Autoportret

Hokusai, cunoscut şi sub numele de Katsushika Hokusai (葛飾 北斎 în japoneză, Katsushika fiind numele de familie), (1760-1849) a fost un pictor ukiyo-e japonez.

Născut în capitala Edo (actualmente Tokio) cu prenumele Tokitarō, a folosit în timpul vieţii mai multe pseudonime, numele de Hokusai începând să îl folosească în 1796. Din 1798 îşi va semna picturile şi stampele cu numele Hokusai, ilustraţiile publicate pe bani proprii le va semna cu numele Tasumasa, ilustraţiile unor scrieri de ficţiune le va semna cu numele de Tokitarō, iar alte stampe sau cărţi comerciale le va semna cu numele de Kakō (sau Sorobeku). În 1800 începe să îşi spună Gakyōjin Hokusai (Hokusai cel nebun după pictură).

La vârsta de 18 ani merge în ucenicie la pictorul Shunshō Katsukawa, unde după doar un an de studii va crea o serie de portrete bine-reuşite ale unor actori ai vremii. După ce Katsukawa decedează în 1792, Hokusai se pare că renunţă să mai picteze actori ca protest că nu a fost numit el să conducă şcoala lui Katsukawa, ci un alt elev de-al lui, Shun'ei Katsukawa.

Ilustraţie manga de Hokusai

În 1812 se împrieteneşte cu Gekkotei Bokusen (1775-1824) (care-i v-a deveni ucenic şi viitor colaţionar al lucrărilor lui Hokusai), prietenie care v-a rezulta în seria de cărţi ilustrate care au devenit cunoscute sub numele Hokusai Manga. Ele au fost publicate între 1814 şi 1834 la Nagoya.

Seria Fugaku sanjūrokkei (36 de imagini ale Muntelui Fuji) a început să fie publicată în 1831, seria Fugaku hyakkei (100 de imagini ale Muntelui Fuji) începe să fie publicată cam în 1834, iar ultima mare serie de stampe Hyakunin isshu uba ga etoki (Ilustraţii pentru 100 de poeme) începe să fie publicată pe când se retrase de la Edo la Uraga, pe peninsula Miura, la sud de Tokio între 1834 şi 1836. Această ultimă serie, care avea ca intenţie să ilustreze toate cele 100 de poeme din colecţia Hyakunin isshu n-a fost niciodată dusă la sfârşit, fiind sistată după cea dea 27-a ilustraţie.