Pictura japoneza
Pictura japoneza este incarcata de farmecul asiatic atunci cand este privita dintr-o perspectiva pur decorativa. Diferite scoli si stiluri de pictura, nenumarate medii diferite, influentele puternice aduse de Buddhismul Zen si folosirea termenilor specifici in japoneza fac aceasta arta impresionanta greu de inteles si invatat de cineva din afara culturii Tarii Soarelui Rasare. Evolutia acesteia a fost puternic marcata deChina si Occident.
Istoria picturii japoneze
La fel ca aproape toate celelalte forme de arta din Japonia, la inceput pictura a fost puternic influentata de cultura chineza. Treptat au inceput sa fie dezvoltate noi stiluri japoneze, specifice pentru acest spatiu cultural, aparand si numeroase scoli distincte de pictura. Dar influenta chineza a ramas puternica pana la inceputul perioadei Edo (1503-1867). Exista si un termen general pentru a descrie pictura in stil japonez : yamato-e.
Dupa deschiderea Japoniei spre Occident in perioada Meiji (1868-1912), primii ani au fost marcati de o adoptare exagerata a artei europene. Nou infiintatele universitati aveau departamente de arta occidentala, ii invitau pe artistii din Europa si SUA ca profesori si ii trimiteau pe studenti in Europa, mai ales in Franta si Italia. In paralel cu dezvoltarea unui puternic nationalism, balanta s-a indreptat curand in cealalta directie. Opinia publica a inceput din nou sa aprecieze traditia artistica nipona, ajungand chiar sa condamne arta occidentala.
Secolul XX avea sa fie marcat in final de cooperare, facultatile de arta avand departmanente atat pentru stilul japonez cat si pentru cel occidental.
Scoli si stiluri de pictura
Suibokuga este termenul pentru pictura in cerneala neagra, adoptata din China si influentata puternic de buddhismul zen. In timpul secolului XV aceasta tehnica a inceput sa capete o dimensiune nipona tot mai accentuata.
Kano Masanobu (1453-1490) si fiul sau Kano Motonobu (1476-1559) au pus bazele scolii de pictura Kano, care a inceput ca un protest fata de tehnica chineza de pictura cu cerneala neagra. Scoala Kano folosea culori puternice si a introdus compozitii indraznete, cu arii mari care vor domina ulterior modelele ukiyo-e. Ulterior scoala s-a spart in mai multe directii, dar pe toata perioada Edo a fost dominanta, multi dintre artisti fiind initial membri ai Scolii Kano.
Tosa-ha a fost o scoala specializata de miniaturile pentru ilustrarea cartilor. A fost fondata in secolul XIV de Tosa Yukihiro, devenind oarecum scoala oficiala pentru curtea imperiala din Kyoto. Curtea imperiala era o lme inchisa in sine, neputincioasa din punct de vedere politic, dar bine finantata de shogun-ii care se dedicau studiului artelor.
Stilul nanga a fost foarte influent la inceputul secolului XIX, adeptii acestuia pictand peisaje idealizate, pasari, flori, totul pentru o elita culturala, fiind marcati de influenta chineza.
Scoala shijo era una dintre dizidentele scolii Kano, aparand in secolul XVIII. Stilul este caracterizat de subiectele alese din viata cotidiana, fiind tratate intr-un stil realist, cu numeroase elemente satirice.
Pictorii japonezi au folosit de-a lungul timpului numeroase materiale si medii, dar formatul occidental, al panzei cu rama, avea sa fie folosit abia de la sfarsitul secolului XIX.
Principalele medii folosite de pictorii japonezi erau :
Suluri orizontale numite emakimono (sau makimoni ori emaki). Cuvantul inseamna chiar "imaginea unui lucru impaturit". Emakimono erau create prin lipirea unor pagini pentru a forma o rola lunga. Imaginile erau privite de la dreapta la stanga, fiind cele mai vechi forme de opere de arta din Japonia.
Sulurile verticale se numeau kakemono, atarnate pe peretii locuintelor. Baza rotunda ajuta la intinderea sulului pentru ca imaginea sa fie dreapta. Kakemono au fost deosebit de populare in perioada Edo, fiind apropiate de panzele occidentale si preferate ca forma ideala de decoratiune interioara.
Un alt suport foarte folosit erau paravanele pliante, numite byobu. Au fost aduse pentru prima data in Japonia in secolul XVII din China, fiind folosite pentru a imparti o camera, avand de obicei 4-6 panouri. Datorita marimii erau folosite aproape exclusiv in temple si palate. Dar in acelasi timp au devenit suportul pentru picturi complicate si luxuriante. Pe masura dezvoltarii clasei negustorilor cererea de byobu a crescut tot mai mult. Dar se foloseau ca mediu de pictura si usile glisante, chiar daca mai putin. Erau foarte populare si evantaiele pictate- uchiwa.
Nici pictura murala nu a fost ignorata. In perioadele Muromachi (1333-1573) si Momoyama (1573-1603) lorzii feudali si-au construit castele impresionante, angajand pictori care sa le decoreze peretii interiori cu picturi, termenul nipon fiind shoheiga.
Subiectele
Pictorii japonezi pot evoca peisajele si scenele naturale cu ajutorul catorva tuse potrivite. Subiectele alese sunt diverse, asa cum se poate vedea din numarul mare de stampe japoneze.
Subiecte populare
shiki-e - peisaje in timpul celor patru anotimpuri
meisho-e - imagini din locuri celebre
monogatari-e - scene din viata de la Curtea Imperiala din Kyoto
nanban-byobu - imagini ale occidentalilor din perioada sosirii primelor vase portugheze si olandeze in partea sudica a Japoniei
rakuchu-rakugai-zu - imagini din Kyoto.
kabuki-e - imagini din piesele de teatru kabuki
bijinga - portrete ale femeilor frumoase, cel mai adesea curtezane
Dictionar de pictura japoneza
byobu - paravane pliante, avand 4-6 panouri
e - caracterul inseamna pictura sau imagine
emakimono - suluri orizontale
fusuma - usi glisante japoneze
fuzokuga - imagini ale obiceiurilor si traditiilor
hakubyo - pictura in cerneala neagra
kano - numele unei scoli de pictura, infiintate de Kano Masanobu (1453-1490).
kara-e - pictura in stil chinez
kakemono - suluri verticale
meisho-e - picturi cu locuri celebre.
nanban-byobu - paravane cu imagini ale occidentalilor din secolele XVII-XVIII
nanga - scoala de pictura de la inceputul secolului XIX, dominata de stilul chinez
rakuchu-rakugai-zu - imagini din Kyoto
rin-pa - scoala de pictura caracterizata prin stilul decorativ si complex
sansuiga - pictura de peisaje
shijo-ha - scoala de pictura din Kyoto.
shira-e - imagine pictat cu cerneala neagra, cu foarte putine culori sau chiar fara
shoheiga - pictura murala
suibokuga - picturi in cerneala neagra, subiectul fiind peisaje tratate in maniera Zen uchiwa - evantaie japoneze cu forma rotunda
yamato-e - pictura in stil japonez
Pictura japoneza este incarcata de farmecul asiatic atunci cand este privita dintr-o perspectiva pur decorativa. Diferite scoli si stiluri de pictura, nenumarate medii diferite, influentele puternice aduse de Buddhismul Zen si folosirea termenilor specifici in japoneza fac aceasta arta impresionanta greu de inteles si invatat de cineva din afara culturii Tarii Soarelui Rasare. Evolutia acesteia a fost puternic marcata deChina si Occident.
Istoria picturii japoneze
La fel ca aproape toate celelalte forme de arta din Japonia, la inceput pictura a fost puternic influentata de cultura chineza. Treptat au inceput sa fie dezvoltate noi stiluri japoneze, specifice pentru acest spatiu cultural, aparand si numeroase scoli distincte de pictura. Dar influenta chineza a ramas puternica pana la inceputul perioadei Edo (1503-1867). Exista si un termen general pentru a descrie pictura in stil japonez : yamato-e.
Dupa deschiderea Japoniei spre Occident in perioada Meiji (1868-1912), primii ani au fost marcati de o adoptare exagerata a artei europene. Nou infiintatele universitati aveau departamente de arta occidentala, ii invitau pe artistii din Europa si SUA ca profesori si ii trimiteau pe studenti in Europa, mai ales in Franta si Italia. In paralel cu dezvoltarea unui puternic nationalism, balanta s-a indreptat curand in cealalta directie. Opinia publica a inceput din nou sa aprecieze traditia artistica nipona, ajungand chiar sa condamne arta occidentala.
Secolul XX avea sa fie marcat in final de cooperare, facultatile de arta avand departmanente atat pentru stilul japonez cat si pentru cel occidental.
Scoli si stiluri de pictura
Suibokuga este termenul pentru pictura in cerneala neagra, adoptata din China si influentata puternic de buddhismul zen. In timpul secolului XV aceasta tehnica a inceput sa capete o dimensiune nipona tot mai accentuata.
Kano Masanobu (1453-1490) si fiul sau Kano Motonobu (1476-1559) au pus bazele scolii de pictura Kano, care a inceput ca un protest fata de tehnica chineza de pictura cu cerneala neagra. Scoala Kano folosea culori puternice si a introdus compozitii indraznete, cu arii mari care vor domina ulterior modelele ukiyo-e. Ulterior scoala s-a spart in mai multe directii, dar pe toata perioada Edo a fost dominanta, multi dintre artisti fiind initial membri ai Scolii Kano.
Tosa-ha a fost o scoala specializata de miniaturile pentru ilustrarea cartilor. A fost fondata in secolul XIV de Tosa Yukihiro, devenind oarecum scoala oficiala pentru curtea imperiala din Kyoto. Curtea imperiala era o lme inchisa in sine, neputincioasa din punct de vedere politic, dar bine finantata de shogun-ii care se dedicau studiului artelor.
Stilul nanga a fost foarte influent la inceputul secolului XIX, adeptii acestuia pictand peisaje idealizate, pasari, flori, totul pentru o elita culturala, fiind marcati de influenta chineza.
Scoala shijo era una dintre dizidentele scolii Kano, aparand in secolul XVIII. Stilul este caracterizat de subiectele alese din viata cotidiana, fiind tratate intr-un stil realist, cu numeroase elemente satirice.
Pictorii japonezi au folosit de-a lungul timpului numeroase materiale si medii, dar formatul occidental, al panzei cu rama, avea sa fie folosit abia de la sfarsitul secolului XIX.
Principalele medii folosite de pictorii japonezi erau :
Suluri orizontale numite emakimono (sau makimoni ori emaki). Cuvantul inseamna chiar "imaginea unui lucru impaturit". Emakimono erau create prin lipirea unor pagini pentru a forma o rola lunga. Imaginile erau privite de la dreapta la stanga, fiind cele mai vechi forme de opere de arta din Japonia.
Sulurile verticale se numeau kakemono, atarnate pe peretii locuintelor. Baza rotunda ajuta la intinderea sulului pentru ca imaginea sa fie dreapta. Kakemono au fost deosebit de populare in perioada Edo, fiind apropiate de panzele occidentale si preferate ca forma ideala de decoratiune interioara.
Un alt suport foarte folosit erau paravanele pliante, numite byobu. Au fost aduse pentru prima data in Japonia in secolul XVII din China, fiind folosite pentru a imparti o camera, avand de obicei 4-6 panouri. Datorita marimii erau folosite aproape exclusiv in temple si palate. Dar in acelasi timp au devenit suportul pentru picturi complicate si luxuriante. Pe masura dezvoltarii clasei negustorilor cererea de byobu a crescut tot mai mult. Dar se foloseau ca mediu de pictura si usile glisante, chiar daca mai putin. Erau foarte populare si evantaiele pictate- uchiwa.
Nici pictura murala nu a fost ignorata. In perioadele Muromachi (1333-1573) si Momoyama (1573-1603) lorzii feudali si-au construit castele impresionante, angajand pictori care sa le decoreze peretii interiori cu picturi, termenul nipon fiind shoheiga.
Subiectele
Pictorii japonezi pot evoca peisajele si scenele naturale cu ajutorul catorva tuse potrivite. Subiectele alese sunt diverse, asa cum se poate vedea din numarul mare de stampe japoneze.
Subiecte populare
shiki-e - peisaje in timpul celor patru anotimpuri
meisho-e - imagini din locuri celebre
monogatari-e - scene din viata de la Curtea Imperiala din Kyoto
nanban-byobu - imagini ale occidentalilor din perioada sosirii primelor vase portugheze si olandeze in partea sudica a Japoniei
rakuchu-rakugai-zu - imagini din Kyoto.
kabuki-e - imagini din piesele de teatru kabuki
bijinga - portrete ale femeilor frumoase, cel mai adesea curtezane
Dictionar de pictura japoneza
byobu - paravane pliante, avand 4-6 panouri
e - caracterul inseamna pictura sau imagine
emakimono - suluri orizontale
fusuma - usi glisante japoneze
fuzokuga - imagini ale obiceiurilor si traditiilor
hakubyo - pictura in cerneala neagra
kano - numele unei scoli de pictura, infiintate de Kano Masanobu (1453-1490).
kara-e - pictura in stil chinez
kakemono - suluri verticale
meisho-e - picturi cu locuri celebre.
nanban-byobu - paravane cu imagini ale occidentalilor din secolele XVII-XVIII
nanga - scoala de pictura de la inceputul secolului XIX, dominata de stilul chinez
rakuchu-rakugai-zu - imagini din Kyoto
rin-pa - scoala de pictura caracterizata prin stilul decorativ si complex
sansuiga - pictura de peisaje
shijo-ha - scoala de pictura din Kyoto.
shira-e - imagine pictat cu cerneala neagra, cu foarte putine culori sau chiar fara
shoheiga - pictura murala
suibokuga - picturi in cerneala neagra, subiectul fiind peisaje tratate in maniera Zen uchiwa - evantaie japoneze cu forma rotunda
yamato-e - pictura in stil japonez
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu